vineri, 19 martie 2010
Cine mai inchiriaza spatii comerciale stradale in 2010
Cristina Popa
Miercuri, 17 Martie 2010
Chiar daca tarifele de inchiriere scad si piata nu mai este ce a fost odata, spatiile comerciale stradale bine pozitionate nu duc lipsa de chiriasi.
Conform declaratiei lui Valentin Manu, Partener, Director Departament High Street Retail Cushman & Wakefield Romania, "Clientii importanti ai spatiilor stradale inca sunt bancile, farmaciile, cazinourile. Avem insa si cereri din sectorul de fashion. In prezent, zonele cele mai solicitate sunt cele din interiorul cartierelor rezidentiale, sunt spatii cuprinse intre 100– 600 mp."
Totodata, restaurantele de tip fast-food sunt in plin proces de expansiune pe segmentul stradal. Tot mai multe pizzerii si shaormarii au aparut in zonele cu trafic pietonal intens. Le gasim cu precadere in cartierele semicentrale ale orasului, dar asta nu inseamna ca au ocolit centrul. In zona Unirii, spre exemplu pe langa deja veteranele McDonald’s si KFC gasim tot soiul de restaurante de tip fast food, gogoserii, farmacii chiar si covrigarii. Patronii platesc chirii mari, dar traficul pietonal din zona le aduce incasari, multi dintre cei care trec prin fata magazinelor se opresc sa cumpere, fiind atrasi de mirosurile imbietoare. Despre firmele de imbracaminte care inainte se numarau printre principalii chiriasi ai spatiilor stradale, consultantii imobiliari spun ca multe dintre ele s-au orientat spre malluri unde chiriile sunt considerabil mai mici.
Chirii spatii comerciale de lux
Chiar daca chiriile spatiilor comerciale stradale au scazut anul trecut cu pana la 50%, Calea Victoriei si Bulevardul Magheru raman in continuare zone exclusiviste. "Spatiile stradale in acest moment se adreseaza unei alte categorii de populatie, cu venituri mai ridicate, fiind cautate de branduri exclusiviste precum Ferrari, care recent si-a deschis magazin la capatul Caii Victoria," spune Luciana Petrescu, director general Net Worth Advisory.
"In ultimii doi ani chiriile au scazut pe arterele comerciale stradale, ele isi mentin o valoare ridicata pe piata fata de alte spatii din Bucuresti, cum ar fi mallurile. Unicitatea este unul dintre elementele care pastreaza aceasta distinctie. Cate Cai Victoriei sau bulevarde Magheru avem in Bucuresti?" se intreaba Ionut Butoi, presedintele filialei UNAI-Bucuresti. Pe Calea Victoriei, bulevardul Magheru si zona Unirii raman in continuare cele mai scumpe chirii din Capitala, intre 50-80 euro/mp/luna, potrivit datelor companiei de consultanta imobiliara Cushman & Wakefield Romania.
"Chiriile se situeaza intre 8 euro/mp si 80 euro/mp in functie de localizare si amenajarile aduse spatiului. Aceasta este media pe care am obtinut-o din septembrie 2009 pana in prezent. Bineinteles mai sunt spatii cu caracter de unicitatea care incalca regula generala si pot sa depaseasca pretul de 80 euro/mp/luna" ne-a declarat Luciana Petrescu, director general Net Worth Advisory.
Sursa: Romania Libera
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu