marți, 1 decembrie 2009

Proiectul ,,VREAU ACASA''




Proiectul ,,VREAU ACASA''
Scris de Ionut Butoi



Anul 2009 a fost un an plin de greutati, plin de incercari, dar in mare parte ne-am descurcat cu toti sa trecem peste aceste evenimente deosebit de grele pentru piata imobiliara fie noi ,agentii imobiliari, fie noi, agentiile imobiliare si fie ei, clientii nostri, atat proprietarii imobilelor pe care le-am tranzactionat, fie tinerele cupluri doritoare de a achizitiona o noua locuinta.
Am vorbit in acest an de numeroase evenimente , targuri, conferinte, amendamente la legi, numeroase discutii in ceea ce priveste piata imobiliara, DAR nu acest lucru doresc sa exprim in aceste randuri.
Doresc sa vorbesc de o initiativa avuta impreuna cu partenerul nostru Targul National Imobiliar, respectiv colegii nostri ce stau in spatele acestui eveniment, initiativa venita din dorinta de a aduce o clipa de fericire in acele locuri pe care semenii nostri mai mici si ,de altfel la inceput de viata, le numesc in acest moment CASA.


Probabil nimic nu este mai frumos si in acelasi timp total vulnerabil fata de tot ce il inconjuara decat un copil, el are nevoie de protectie, de iubire, de atentie, de gingasie, intr-un cuvant de o familie si mai ales de sentimentul de a se simti acasa.
Stiu si sunt realist ca un centru de plasament nu este o casa pentru un copil, poate nu putem sa schimbam asta, dar putem sa incercam sa le aducem o mica alinare sufletelor si inimilor acestor mici prichindei care nu au nici o vina ca sunt ai nimanui si ca nu pot sa simta intru totul sentimentul de casa si familie.
A venit sfarsitul anului, pe data de 6 Decembrie vine Mos Nicolae, o parte din noi inca simtim bucuria acestei zile, o parte din noi am uitat semnificatia ei, dar cu toti ne aducem aminte de clipele frumoase in care asteptam sa soseasca seara pentru ca Mos Nicolae sa vina sa ne umple ghetutele cu dulciuri si jucarii. Si ne aducem aminte de aceste momente din viata noastra pentru ca au fost momente fericite, frumoase si pline de semnificatia unui camin fericit, zi in care toata familia era impreuna si se bucura de darurile primite, oricare ar fi fost acelea, fie doar o ciocolata sau un pluovaras, fie ele masinute de curse sau papusi.
Acestea fiind spuse, va invit sa participati alaturi de noi la Proiectul ,,VREAU ACASA’’ nu conteaza varsta, ocupatia, conteaza sa participati cu acel putin pe care il puteti aduce in viata acestor suflete nevinovate, aflate la inceput de viata.

Va multumesc din suflet pentru rabdarea avuta in a citi aceste randuri si sper sa ne intalnim pe data de 6 Decembrie la Centrul de Plasament Sfantul Iosiv.


Cu prietenie,
Ionut Butoi
Secretar General UNAI

0727706783
ionut.butoi@unairomania.ro
www.unairomania.ro



COMUNICAT TNI

Stim ca v-am obisnuit cu evenimente tip business care sa aiba in prim plan teme imobiliare, insa ceea ce vrem sa va propunem acum NU reprezinta un business....si cu siguranta nu se va reflecta in activitatea dumneavoastra prin marirea bazei de date a potentialilor clienti, cresterea notorietatii sau intarirea pozitiei companiei pe segmentul de piata.

Sa punem mai mult suflet !

“ VREAU ACASA” reprezinta o campanie de strangeri de fonduri pentru copiii din orfelinate ce nu au resimtit anul 2009 ca pe un an de criza – dupa cum a fost resimtit de majoritatea- ci ca pe un nou an cu ACELEASI lipsuri materiale si ACELEASI greutati ale vietii de zi cu zi.
Avand in vedere perioada din an in care ne aflam, prin aceasta initiativa dorim sa le redam copiilor bucuria sarbatorilor.
Prima manifestare in cadrul proiectului va avea loc pe data de 6 decembrie, de Mos Nicolae, moment in care vom incerca sa aducem zambetul pe buze celor 40 de copii din Centrul de plasament Sfantul Iosif.
Urmatoarele manifestari vor fi anuntate din timp pe aceasta pagina de internet, mentionand ca dorim ca aceste actiuni sa se desfasoare cu caracter permanent, fara a fi nevoie de o ocazie speciala pentru a fi Oameni cu ceilalti.
Este important de stiut faptul ca NU colectam bani din donatii si NU vom participa la astfel de actiuni in locul Dumneavoastra. Astfel, va invitam sa va alaturati initiativei noastre si sa considerati ca orice ajutor este mai mult decat bine-venit.
Multumim persoanelor implicate in activitatea din data de 6 decembrie 2009: Sorin Oprea si Corina Fodoreanu - BRD; Luciana Petrescu - Networth Advisory; Cristi Ghioca - Realitatea TV; Ionut Butoi si Florin Popovici - UNAI; Mirel Jarnea si Iulia Mihail - Enlight Solutions.


Va asteptam si pe Dumneavoastra sa va alaturati echipei BDOBC si sa ne scrieti un e-mail, pentru orice informatie sau detaliu suplimentar.



Cu prietenie,


Echipa BDOBC

Telefon: 021.310.64.67

Email: info@targimobiliar.eu

duminică, 8 noiembrie 2009

Conferinta TNI - 12 Noiembrie 2009

Conferinta TNI




12 noiembrie 2009 - Palatul Parlamentului – Sala Unirea - Incepand cu 1 ianuarie 2007 a intrat in vigoare Legea nr.372/2005 privind performanta energetica a cladirilor. Aceasta reprezinta transpunerea integrala a Directivei nr. 2002/91/CE a Parlamentului European si a Consiliului privind performanta energetica a cladirilor. Conform articolului 13 din aceasta lege: "Certificatul de performanta energetica a cladirii se elaboreaza cu respectarea legislatiei in vigoare pentru cladirile prevazute la articolul 7 (locuinte unifamiliale, blocuri de locuinte, birouri, cladiri de invatamant, spitale, hoteluri si restaurante, sali de sport, cladiri pentru servicii de comert si alte tipuri de cladiri consumatoare) care se construiesc, sunt vandute sau inchiriate". Conform art. 23 din Legea nr. 372/2005: "Prevederile privind articolul 13, alineatele 1 si 2, privind elaborarea certificatelor si punerea acestora la dispozitie potentialilor cumparatori si chiriasi de catre proprietari, in cazul vanzarii sau inchirierii locuintelor unifamiliale si a apartamentelor din blocurile de locuinte, se aplica la trei ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi". Data de transpunere in realitate a prezentei legi fiind 1 ianuarie 2010 ! SE MAI POT FACE TRANZACTII IMOBILIARE LEGALE dupa 1 IANUARIE 2010 ? Program Conferinta:

* 11:30-12:00 Primire Invitati
* 12:00-12:10 Cuvant de deschidere a Conferintei, prezentarea invitatilor si prezentarea temei conferinteiModerator Ionut Butoi – Director Executiv UNAI
* 12:10-12:20 Dumitru Viorel Manescu - Presedinte al Uniunii Nationale a Notarilor Publici din Romania,,Implicatiile legi nr. 372/2005 asupra actului de vanzare-cumparare a imobilelor din Romania’’
* 12:20-12:30 Reprezentant al dezvoltatorilor imobiliari – probleme concrete aparute pe parcursul anului 2009 si posibile solutii ( invitat: Dan Ioan Popp – IMPACT SA
* 12:30-12:40 Adrian Vascu – Presedinte ANEVAR ( Asociatia Nationala a Evaluatorilor din Romania),,Ce influenta va avea evaluarea termica in editarea raportului de evaluare si estimarea pretului imobilului? Vor aparea noi categorii in clasificarea imobilelor? ’’
* 12:40:12:50 Florin Popovici – Prim Vice Presedinte UNAI (Uniunea Nationala a Agentiilor Imobiliare),,2009-Criza economica, caderea pietei imobiliare, inasprirea conditiilor de creditare la achizitia unei locuinte, scaderea numarului de clienti in piata imobiliara, scaderea preturilor imobilelor!Ce ne aduce 2010 prin acest certificat termic? Blocaj imobiliar la inceputul anului sau relansarea pietei imobiliare prin oferirea unui nou indice real in negocierea si stabilizarea preturilor imobilelor.”
* 12:50-13:00 Emilia Cerna Mladin- Presedinte AAEC ( Asociatiei Auditorilor Energetici pentru Cladiri) ,,Profilul Auditorului Energetic – cine este, unde il gasim si cum ne evalueaza termic imobilul? Cum va fi transpusa in practica legea de la 1 ianuarie 2010?
* 13:00-13:10 Razvan Munteanu – Director General IMOPEDIA,,1 ianuarie 2010 va aduce prin legea nr. 372/2005 modificari in modalitatile de promovare a ofertelor imobiliare?’’
* 13:10- 14.00 Florin Dobrescu – Director Star Dome; Oana LIVADARIU – Redactor Sef GOOD HOMES Spatii de locuit sustenabile, modulare – proiect Good Homes


Persoanele care i-mi confirma pe email prezenta le ofer gratuit o invitatie pentru doua persoane pentru participarea la conferinta (in limita locurilor disponibile).
Email: ionut.butoi@unim.ro




marți, 11 august 2009

Cum vor evolua preţurile apartamentelor?

În urmă cu două luni, traiectoria pieţei imobiliare părea decisă pentru anul acesta. Scumpirile înregistrate în ultimele săptămâni creează însă teama de un nou balon imobiliar. Ce se va întâmpla cu preţurile de acum încolo este o întrebare ce stă pe buzele tuturor.
Creşteri improbabile

Cătălin Şerbănescu
Partner
Coldwell Banker Banu Manta

„Odată cu lansarea programului Prima Casă, am remarcat o creştere a interesului în ceea ce priveşte achiziţionarea de apartamente vechi, în special pentru tot ceea ce costa până în 60.000 de euro, dar şi mai scumpe, în unele cazuri mergându-se şi spre cumpărarea unui apartament de 100.000 de euro”.

La ora actuală, există cumpărători hotărâţi să facă o achiziţie. Aceştia sunt dispuşi să plătească, pentru un apartament cu două camere în cartierele periferice, sume cuprinse între 55.000 de euro (1.000 de euro pe metru pătrat), pentru blocurile construite înainte de 1977, şi 70.000 de euro (1.200 de euro pe metru pătrat), pentru cele construite după cutremur.

Singurul argument capabil să susţină această stabilitate a preţurilor este acelaşi program iniţiat de Guvern. În absenţa acestuia, preţurile imobilelor vechi ar fi continuat cel mai probabil să scadă, aşa cum s-a întâmplat în primul trimestru al acestui an.

„În acest moment, este greu de precizat cu cât vor creşte preţurile pentru apartamentele vechi sau dacă vor creşte până la sfârşitul anului. Există un oarecare scepticism din partea proprietarilor la finanţarea cumpărătorilor prin Prima Casă, deoarece vânzătorii nu doresc să îşi blocheze vânzarea bunurilor imobile într-un antecontract de vânzare-cumpărare care poate sau nu să se finalizeze într-un termen de 30-45 de zile. Dacă am mai adăuga şi nesiguranţa economico-financiară existentă, am spune că, în mod normal, nu ar trebui să se înregistreze creşteri de preţuri pentru acest an”.

Deblocarea psihologică a pieţei

Romeo Căzănescu,
director general Conarg
Real Estate

De când a fost lansat programul Prima Casă, o bună parte dintre dezvoltatori au operat modificări ale preţurilor apartamentelor, pentru a le face mai atractive clienţilor interesaţi.Majoritatea au apelat la această strategie pentru că, e adevărat, vânzările din prima jumătate a anului nu au fost prea satisfăcătoare. Unii au scăzut acum o parte din preţ, aşteptând un moment oportun pentru a veni pe piaţă cu alte promoţii; alţii pe de altă parte, au scăzut deja până la pragul cel mai de jos.

„În momentul de faţă, nu cred că preţurile vor mai scădea mult”. Asta deoarece, în cele mai multe cazuri, acestea se situează deja la un nivel minim suportabil de către dezvoltatori. La ora actuală, un nivel sustenabil de puterea de cumpărare a clasei medii se situează la circa 1.000 de euro pe metru pătrat.

Ieftinirile operate până în prezent de către developeri încep să aibă rezultatele scontate - asta în contextul favorizant al programului Prima Casă, desigur.Astfel, o bună parte dintre developerii autohtoni sunt realmente asaltaţi de cereri din partea cumpărătorilor care sondează piaţa. În lumina evoluţiei preţurilor înregistrate în ultimele săptămâni, aceştia din urmă au început să acorde o mult mai mare atenţie posibilităţii achiziţionării unui apartament nou.

Asta deoarece scumpirile aplicate de proprietarii apartamentelor vechi, în corelaţie cu ieftinirea celor noi, nu au făcut decât să micşoreze diferenţa valorică dintre cele două tipuri de locuinţe. La preţuri similare, nu este greu de intuit ce alegere vor face cumpărătorii. „La modul real, nu cred că programul Prima Casă va reuşi să deblocheze piaţa – la un nivel psihologic însă, da”.

Stabilizare la 60.000-65.000 de euro

Ionuţ Butoi
director executiv UNAI

Tehnic vorbind, preţurile apartamentelor nu mai pot creşte - puterea financiară a cumpărătorului a fost deja depăşită. Dar, cum legile pieţei imobiliare depăşesc normalul şi intră deja în anormal, după cum ne-am obişnuit, ne putem aştepta la surprize oricând.

Proprietarii conştientizează şi ei că preţurile au ajuns la limită, dar asta nu îi va împiedica să mai pună câteva mii de euro peste, în speranţa că vor câştiga mai mult la o eventuală vânzare. Totuşi, în cazul în care preţurile vor continua să crească, pot spune doar atât: nu se vor mai încheia tranzacţii decât ocazional, de către persoane care vin din strănătate sau care sunt obligate să se mute.

În perioada următoare, respectiv următoarele luni de zile, preţurile apartamentelor de două camere vor ajunge la un nivel maxim de 60.000-65.000 de euro, ca urmare a programului Prima Casă. După ce acest fond se va epuiza, ne vom întoarce la situaţia pieţei normale, în care preţurile vor începe să scadă pentru că nu vor mai fi clienţi care să-şi permită să achite aceste sume - enorme de altfel. Preţurile vor scădea la nivelul de dinainte de Prima Casă şi vor rămâne aşa până când România va ieşi din impasul economic.

Preţurile apartamentelor noi cu dimensiuni reduse se vor stabiliza şi ele la nivelul de 60.000-65.000 de euro, după care vor urma acelaşi curs normal ca şi apartamentele vechi. Vor fi şi excepţii, în care dezvoltatorii vor creşte preţurile, dar până la ieşirea din criză, acestea vor fi cazuri izolate.

După acest moment, istoria se va repeta: salariile vor creşte, puterea de cumpărare va creşte, oamenii se vor gândi la criză ca la un vis urât şi se vor îngloda din nou în datorii pentru a achita rate la case şi maşini la nişte preţuri care nu reprezintă piaţa”.

Sursa: Adevarul

joi, 30 iulie 2009

„Prima Casă“, noul balon imobiliar

Aspiranţii la programul guvernamental iau cu asalt apartamentele vechi, dar şi pe cele noi. De la jumătatea lui iunie, optimismul tinerilor cumpărători a dat încredere proprietarilor. Preţurile locuinţelor s-au majorat cu 5.000-10.000
de euro.

Efectele programului „Prima Casă“ nu se lasă aşteptate. În ultimele câteva săptămâni, în piaţă a luat naştere un adevărat război psihologic al preţurilor. În faţa avalanşei de solicitări venite din partea aspiranţilor, proprietarii încep să‑şi crească pretenţiile, după mai bine de un an de scăderi.

Majorarea standard pentru apartamentele ce se încadrează în limitele stabilite de programul guvernamental este de 5.000 până la 10.000 de euro, potrivit lui Ionuţ Butoi, director executiv al Uniunii Naţionale a Agenţiilor Imobiliare (UNAI). „Cu greu mai găseşti acum în piaţă un apartament de două camere cu mai puţin de 60.000 de euro“, subliniază acesta.

Marje reduse de negociere

Acelaşi trend crescător al preţurilor este semnalat şi de Marian Micu, directorul general al agenţiei Casa Voastră. Dacă în mai o garsonieră de 32 de metri pătraţi se vindea cu 37.000-39.000 de euro, de la jumătatea lui iunie, aceasta este scoasă la tranzacţionare cu 44.000-45.000 de euro, exemplifică acesta.

Marja de negociere este destul de mică, proprietarul acceptând să scadă doar 1.000-2.000 de euro din suma pretinsă iniţial. „Proprietarii încearcă să câştige cât se poate. Se raportează tot timpul la preţurile din vremurile bune. Dacă o garsonieră se vindea înainte cu 70.000 de euro, le e foarte greu acum să accepte doar 40.000 de euro“, explică Micu.

Şi la apartamentele de două camere, evoluţia este similară. Potrivit celui mai recent raport realizat de Colliers International, locuinţele de două camere s‑au scumpit cel mai mult în contextul „Primei Case“, cu o marjă de 10-15%.

„Este foarte greu, dacă nu chiar imposibil, să găsim acum apartamente de două camere sub 60.000-62.000 de euro în zone precum Militari, Titan sau Iancului“, se arată în studiul citat. „Dacă în mai o locuinţă de circa 48-50 de metri pătraţi costa circa 55.000 de euro, acum aceasta este scoasă pe piaţă la 64.000-65.000 de euro“, subliniază şi Marian Micu.

De vândut se vinde însă cu un preţ puţin peste 60.000 de euro – aceasta, după o reducere de 2.000-3.000 de euro, în urma negocierilor.



Cerere crescută de apartamente noi

Impactul programului „Prima Casă“ se resimte şi pe segmentul apartamentelor noi. Aici nu provoacă însă atât de mult scumpiri, ci, mai degrabă, o cerere crescută pentru locuinţele cu un preţ apropiat de limita stabilită de Guvern.

„Cererea a fost mare pentru apartamentele care se încadrează în programul Prima Casă.

Aveam zece locuinţe de 61 de metri pătraţi în intervalul de preţ vizat de program. Am semnat deja cinci antecontracte. Acum, clienţii aşteaptă un răspuns din partea băncilor“, spune Corneliu Şerban, general manager al Gigant Construct. Spre comparaţie, solicitările pentru locuinţele de trei camere nu au crescut deloc.

În opinia lui Şerban, iniţiativa guvernamentală nu avantajează un anumit tip de proprietari. „Cred că există o cerere foarte mare de apartamente şi, imediat ce accesul la credite este posibil, oamenii cumpără, indiferent dacă locuinţa este oferită de un dezvoltator sau este una veche“, subliniază acesta.

Efect de bulgăre de zăpadă

Cum se explică creşterile flagrante înregistrate pe piaţa autohtonă în nici două luni? Printr-un efect de bulgăre de zăpadă. Ofertele din piaţă sunt aceleaşi ca şi în urmă cu două luni, potenţialii clienţi sunt tot aceiaşi, spune Ionuţ Butoi.

Singura diferenţă este că, odată cu programul „Prima Casă“, mult mai mulţi dintre cei care şi-ar fi dorit o casă sondează ofertele din piaţă.

Proprietarii capătă astfel impresia unei cereri extrem de puternice - chiar dacă, în realitate, puţini dintre cei care le bat la uşă sunt realmente eligibili pentru programul „Prima Casă“. „Cererea este aşteptată, dar nu este una serioasă şi consistentă“, subliniază şi Marian Micu. Mirajul „Primei Case“ se va risipi însă în scurt timp. „Bula asta de creştere a preţurilor o să dispară rapid“, preconizează Ionuţ Butoi.

În momentul în care majoritatea ofertelor din piaţă vor ajunge la 65.000-70.000 de euro, proprietarii îşi vor da seama că apartamentele nu pot fi vândute la aceste valori. După două-trei luni de stat cu ele nevândute, nu vor avea încotro şi vor coborî din nou preţurile.

Condiţii

Solicitantul nu trebuie să aibă contractat un alt credit ipotecar şi nici să deţină o locuinţă, individual sau împreună cu soţii sau alte persoane, indiferent de modul în care a fost dobândită. În acest sens, să dă o declaraţie pe proprie răspundere la notar.

În plus, trebuie să achite un avans de 5% din valoarea locuinţei, dacă aceasta este de 60.000 de euro sau mai mică. Dacă preţul casei depăşeşte această valoare, se va plăti un avans de 3.000 de euro, la care se adaugă diferenţa dintre preţul de achiziţie şi 60.000 de euro.

Locuinţele achiziţionate prin programul „Prima Casă“ pot fi atât finalizate, cât şi în construcţie.

Dobânda anuală efectivă nu poate depăşi nivelul dobânzilor interbancare medii din zona euro, plus o marjă
de patru puncte procentuale pentru creditele în euro şi cel al dobânzilor interbancare medii din România, plus 2,5 puncte procentuale pentru cele în lei.

Persoanele care vor cumpăra o locuinţă prin programul guvernamental „Prima Casă“ beneficiază de TVA redus, de 5%.

Băncile oferă credite la dobânzile maxime acceptate

Majoritatea băncilor înscrise în programul „Prima Casă“ propun dobânzi ce ating nivelul maxim acceptat de normele guvernamentale.

Mai exact, marje de 2,5 puncte procentuale şi de patru puncte procentuale aplicate peste nivelul indicelui ROBOR (media dobânzilor practicate între băncile din România) în cazul creditelor în lei, respectiv peste EURIBOR (media dobânzilor practicate între băncile din zona euro) la cele în euro.

Astfel, băncile vor acorda credite la dobânzi de 5-6% pe an pentru euro şi de 12-14% pe an pentru lei. Instituţiile de credit care au acceptat marje sub cele maximale au recurs la impunerea unor comisioane de administrare lunare sau anuale. Unele s-au înscris în program doar pentru acordarea de împrumuturi în lei (CEC Bank), iar altele doar pentru finanţări în euro.

Lista completă a băncilor care au intrat în programul „Prima Casă“

BCR
BRD
Volksbank
Raiffeisen Bank
Banca Transilvania
UniCredit Ţiriac Bank
Bancpost
Alpha Bank
CEC Bank
Banca Românească
Piraeus Bank
OTP Bank
Millennium Bank
Credit Europe Bank
Emporiki Bank
ATEbank
Bank Leumi
GarantiBank
Intesa Sanpaolo
ING Bank s-a retras

Sursa Adevarul

joi, 23 iulie 2009

BCR, cea mai mare banca, nu intra in "Prima casa" fara modificarea conventiei de garantare. Cum comentati?

Un grup de banci mari cere Fondului de Garantare o noua forma de contract inainte de a incepe vanzarea de credite.


BCR, cel mai mare jucator din programul "Prima casa" cu un plafon aprobat de 308 mil. euro dintr-un total de un miliard de euro, amana inceperea vanzarii de credite si solicita modificarea conventiei cu Fondul de Garantare a Creditelor pentru clarificarea unor prevederi legate in principal de regimul ipotecii constituite asupra locuintei.
Nici alte banci mari precum Raiffeisen, UniCredit Tiriac, Bancpost sau ING nu au intrat in program cerand lamurirea unor prevederi contractuale in cadrul unui demers derulat prin Asociatia Romana a Bancilor (ARB).
Institutiile de credit amintite asteapta practic publicarea unei noi forme a conventiei care trebuie incheiata cu Fondul, fiind necesara o noua hotarare de guvern daca autoritatile accepta modificarile cerute, potrivit unor surse bancare.
Reprezentantii Fondului nu au putut fi contactati pentru precizari, insa Bogdan Dragoi, secretar de stat in Ministerul Finantelor responsabil cu programul "Prima casa", afirma ca solicitarile bancilor nu au ajuns si la minister si in acest moment nu se pune problema modificarii conventiei-cadru. "Discutia are loc doar intre banci si Fondul de Garantare si nu a ajuns nicio solicitare la noi. Nici nu inteleg acest demers pentru ca initial toate cele 20 de banci acceptate in program au agreat produsul. Stiu ca joi erau deja 12 banci care au finalizat documentatia si au fost inregistrate la Fond. Putem insa vedea care sunt problemele celorlalte si vom face tot posibilul sa inceapa cat mai multe acordarea de credite", a declarat Dragoi pentru ZF.
"Ne pastram angajamentul initial, avand cea mai mare expunere in cadrul programului. Doar dorim sa punem la punct detaliile legale, astfel incat sa nu introducem confuzie in randul clientilor rechemandu-i dupa o perioada pentru acte aditionale", a comentat Cornel Cojocaru, directorul de comunicare al BCR.
El sustine ca BCR va demara "foarte curand" creditarea in cadrul programului. Desi cererile de clarificare au fost formulate de la nivelul ARB, in timp ce unele banci au preferat sa astepte raspunsul, altele precum BRD, CEC, Banca Transilvania sau Alpha Bank s-au grabit sa semneze pentru a nu rata startul programului care a debutat oficial pe 8 iulie si a-si putea promova mai repede produsele.
"Inclusiv vinerea trecuta ARB a solicitat din nou puncte de vedere, iar in urma discutiilor se contureaza un nou proiect de conventie-cadru de colaborare intre banci si Fond", sustin surse bancare.
BCR nu intra in "Prima casa" fara modificarea conventiei de garantare

Dupa eventuala publicare a unei noi hotarari de guvern de modificare a conventiei, bancile care au semnat in forma initiala ar urma sa incheie acte aditionale.
Spre exemplu, initial nu era clar cum se inscrie ipoteca asupra imobilului in favoarea Fondului. Astfel, ipoteca putea fi creata automat, prin efectul legii, sau prin inscrierea la notar. Abia la sfarsitul saptamanii trecute Fondul a oferit reprezentantilor bancilor participante imputernicirea de a-l reprezenta in fata notarilor pentru a se face inscrierea ipotecii, ceea ce in final inseamna si un comision suplimentar pe care clientul trebuie sa-l suporte la notar. De asemenea, bancherii care nu au semnat conventia deocamdata solicita lamuriri in privinta situatiei ipotetice in care Fondul nu ar mai putea plati garantiile acordate. Nu in ultimul rand, juristii bancilor sustin ca in actuala forma a conventiei exista formulari din care reiese ca Fondul ar putea ridica obiectii la acordarea garantiei invocand conditii insuficient detaliate.
Un alt exemplu este birocratia suplimentara creata, in conditiile in care Fondul acorda garantia pentru credit doar dupa ce analizeaza individual dosarul si nu la simpla cerere din partea bancii, ceea ce inseamna ca aprobarea creditului pentru client dureaza mai mult. Aurel Saramet, presedintele FNGCIMM, spunea recent ca termenul de analiza - cumulat la banca si la Fond - poate ajunge la doua saptamani.
O alta problema este cerinta Fondului ca imobilul achizitionat prin programul "Prima casa" sa nu fie grevat de ipoteci. Aceasta formulare exclude practic din joc dezvoltatorii care au obtinut finantari pentru proiectele rezidentiale punand ipoteca pe bunurile construite. Similar este si cazul vanzatorilor individuali, care au deja o ipoteca pe casa pe care vor sa o vanda.
"Pentru locuintele noi aceasta prevedere poate ingreuna vanzarea", a declarat Gabriela Nistor, director executiv responsabil de retail la Banca Transilvania. Ea spune ca o alternativa ar fi ca Fondul sa faciliteze o intelegere intre banci prin care ipoteca sa fie ridicata pentru o scurta perioada la vanzarea imobilului, fie sa accepte in prima faza o ipoteca de rang II, urmand ca aceasta sa devina apoi de rangul I. Deocamdata, aceasta nelamurire nu a fost tratata de Fond.

Sursa: Ziarul Financiar

miercuri, 22 iulie 2009

Condiţiile pentru „Prima Casă“, modificate

Programul va include şi apartamente nou-construite prin credit bancar şi deja ipotecate

Convenţia de garantare a creditelor contractate pentru cumpărarea unei locuinţe prin programul „Prima Casă“ va fi modificată prin introducerea unei prevederi care va permite includerea în program şi a apartamentelor nou-construite prin credit bancar şi deja ipotecate. Decizia a fost luată în întålnirea de ieri a premierului Emil Boc cu reprezentanţii băncilor interesate de programul „Prima Casă“. La discuţie au participat în principal directori ai băncilor care nu au semnat încă convenţia de garantare, dar şi bănci care au aderat deja la acest program. Potrivit vicepreşedintelui Raiffeisen Răzvan Munteanu, alte probleme discutate la Guvern au fost modul de constituire a asigurării pentru locuinţe şi de executare a garanţiei în caz de neplată.
„Garanţia este irevocabilă“, a spus vicepreşedintele băncii, la sfårşitul întålnirii de la Guvern.
În forma actuală, convenţia prevede anumite situaţii în care garanţia nu se plăteşte. El a arătat că aceste modificări nu vor schimba structura programului „Prima Casă“. „În urma discuţiilor, au fost găsite soluţii la problemele tehnice ridicate de către reprezentanţii băncilor, urmånd ca acestea să fie aduse la cunoştinţa membrilor Cabinetului în cadrul şedinţei de Guvern de miercuri, când vor fi şi aprobate actele necesare pentru ca toate cele 19 bănci interesate să poată derula activităţi de creditare în cadrul Programului «Prima cas㻓, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Prima retragere

Tot ieri, ING Bank a anunţat că se retrage din programul „Prima Casă“ şi lansează un produs similar. „Nu participăm la programul «Prima Casă». Avem o ofertă foarte interesantă prin care vom acorda împrumuturi fără garanţia statului la o dobândă de 5,5% pe an, în limita a 80.000 de euro“, a declarat directorul diviziei de retail a băncii, Albert Roggemans.
Banca a anunţat, într-un comunicat, că a decis să nu participe la „Prima Casă“ deoarece procedura de acordare a garanţiei presupune o administrare specială de către bancă, generând astfel costuri suplimentare care nu sunt în concordanţă cu modelul de distribuţie al instituţiei. Oferta ING Bank va fi lansată pe piaţa bancară românească în vara acestui an. „Imobilul achiziţionat poate fi orice casă în care clientul doreşte să locuiască, nu neapărat prima sa casă. Această ofertă de creditare susţine iniţiativa şi efortul notabil al Guvernului pentru revigorarea sectorului imobiliar“, a afirmat Roggemans în comunicat.
Sursa: Curentul

marți, 14 iulie 2009

Programul Prima Casa alias Programul Primul Loc de Veci

E o nebunie ,,Programul Prima Casa,, am putea sa ii spunem Programul Primul Loc de Veci...revenind astfel la cuvantarile mele freudiene de acum ceva timp...cand am facut parodia aceea cu locul de veci dar na sa adeverit.
Unde e problema? Problema este ca BCR incurca oamenii si le spune ca fac parte din program si ii trage in piept calculandule creditele dupa vechiele programe de creditare dinainte de program. Problema este ca toti clientii se opresc la baremul de 60.000 de mii de euro...iar la banii acestia statul ajuta tineretul sa se mute in cele mai imbacsite apartamente din Bucuresti.
Respectiv in apartamentele de la ultimul etaj, parter (daca ai noroc) in zone mai putin simpatice daca nu sunt prea indulgent cu exprimarea asta...ori in blocuri din ani in care nici parintii mei nu erau nascuti.
In rest totul este bine proprietarii sunt in frenezie ca sunt sunati si zilnic mai ridica pretul cu macar 1000 mie de euro...asta pentru ca sunt bagati in seama...
Cine a indraznit sa spuna ca ,,Agentiile imobiliare sunt de vina pentru ca pretul apartamentelor au inceput iar sa creasca ... ma scuzati dar ii recomand sa se intoarca la facut conserve de peste, ori in intr-un caz mai bun la predat teorii elevilor de clasa a 3-a poate ei or sa il creada.
In rest va tin la curent .... pentru persoanele interesate de oferte ce se pliaza acestui program ii rog sa ma contacteze pe mail Butoi_ionut@yahoo.com nu postez email de firma sa nu aud discuti ca promovez o firma anume.

luni, 15 iunie 2009

Programa Conferinta 23.06.2009

Conferinta “Misiune Imposibila sau Drum Liber Inainte”
Descarca aici Programa Conferintei
E programa la o conferinta pe infrastructura la care particip cu Uniunea ca partener Strategic. Cei interesati ma pot contacta si beneficiaza de discount la participare.

Mobil: 0727706783
Email: ionut.butoi@unim.ro

duminică, 19 aprilie 2009

PLUGUŞORUL BUGETAR


Aho, profesori, dragi confraţi-
Pensii nu mai cumulaţi!
Vreţi să vă îmbogăţiţi,
Bugetul să-l sărăciţi !?
Ia mai staţi o clipă, măi
şi sunaţi din zurgălăi !
Hăi, hăi…
Căci guvernul, cum se ştie,
S-a pus pe economie :
Taie-n sus şi taie-n jos
Fără de nici un folos.
şi aşa, tăind cu spor,
Hopa şi la dom` profesor.
-Stai, măi frate…Ce doreşti ? ...
Vrei să te îmbogăţeşti ???
Nu mai bea, nu mai mânca,
Criza e la uşa ta.
50 la sută-am promis !???
Stai, bre, parc-a fost un vis.
Că-n campanie, se pare,
Toţi vedeam bugetul mare…
Acum a intrat la apă ;
Aşa că, mai stai o leacă…
Ia mai clopoţiţi prin şcoală
S-o punem de-o INFORMALĂ !…
Sunaţi măi ... ! Hăi, hăi…
Ia, acum, mai staţi pe loc
Că-l trezim pe domnul BOC.



Urarea de n-o să-i placă
Din bani vă mai taie-o leacă…
Căci POGEA doarme-n fişet
Să nu-i fure din buget.
Fiindcă GEOANĂ-i tot prin ţară
Se crede-n electorală…
Şi tot mai pormite, vere,
C-o s-avem lapte şi miere…
Staţi, măi, nu mai clopotiţi,
Ca să economisiţi !..
Nu mai clopotiţi deloc
Staţi, că vine domnul BOC…
-Ce-aveţi, măi ???
Că am turbat
De atâta colindat.
Astă noapte m-am visat
La COTROCENI , în palat …
Voi aveţi cam mult tupeu
De ne cereţi bani mereu.
Căci bugetul pe tot anu’
L-a păpat nea TĂRICEANU.
V-am spus tot ce-aveam de spus
Dar, am să vă dau în plus
Mai multe ore în normă
Ca s-o puneţi de-o reformă
Şi o să vedeţi mulţi bani
LA ANU’ ŞI LA MULŢI ANI !

compus de S.A.

sâmbătă, 18 aprilie 2009

Paste Fericit tuturor.



Afrikaans Geseënde Paasfees
Albanian Gëzuar Pashkët
Arabic فِصْح سعيد
Armenian Ուրախ Զատիկ (Urakh zatik)
Aromanian Ti multsã-anji Pashtili! Hristolu-nye! - Dealihea cà-nye!
Basque Ondo izan Bazko garaian
Bikol Maogmang Pagkabuhay na Liwat ni Kristo
Breton Pask Seder
Bulgarian честит Великден (čestit Velikden)
Catalan Bona Pasqua
Chamorro Felis Pasgua
Chinese
(Cantonese) 復活節快樂 (fuhkwuhtjit faailohk)
Chinese
(Mandarin) 復活節快樂 [复活节快乐] (fùhuójié kuàilè)
Cornish Pask Lowen
Croatian Sretan Uskrs
Czech Veselé Velikonoce
Danish God påske
Dutch Vrolijk Pasen, Zalige paasdagen, Zalig Pasen
Esperanto Feliĉan Paskon
Estonian Häid lihavõttepühi
Finnish Hyvää Pääsiäistä / Onnellista pääsiäistä
French Joyeuses Pâques
Friulian Buine Pasche
Galician Boas Pascuas
Georgian გილოცავ(თ) აღდგომას (gilocʻav(tʻ) aġdgomas)
ქრისტე აღდგა (kʻriste aġdga)
German Frohe Ostern
German (Swiss) schöni Oschtere
Greek Καλὸ Πάσχα (Kaló Páskha)
Χριστοζ Ανεστη (Khristoz Anēstē) Christ has risen
Αλιθοζ Ανεστη (Alithoz Anēstē) truly he has risen - reply
Hawaiian E ʻôlelo mâlie
Hebrew (chag pascha same’ach) חג פסחא שמח
Hindi शुभ ईस्टर (śubh īsṭar)
Hungarian Kellemes Húsvéti Ünnepeket
Icelandic Gleðilega páska
Indonesian Selamat Paskah
Irish(Gaelic) Cáisc Shona Dhuit/Dhaoibh, Beannachtaí na Cásca
Italian Buona Pasqua
Japanese イースターおめでとう (īsutā omedetō)
Jèrriais Jouaiyeux Pâques
Korean 행복한 부활절이 되시길 (haengpoghan puhwarcheori toesikir)
Latin Prospera Pascha sit
Latvian Priecīgas Lieldienas
Lithuanian Sveiki sulaukę velykų
Luxembourgish Schéin Oustren
Macedonian Среќен Велигден (Sreken Veligden)
Христос воскресе (Hristos voskrese) Christ resurrected
Вистина воскресе (Vistina voskrese) truly resurrected - reply
Maltese L-Għid it-tajjeb
Manx Caisht sonney dhyt
Marathi शुभ ईस्टर (śubh īsṭar)
Norwegian God påske
Occitan Bonas Pascas
Persian عيد پاک مبارک
Polish Szczęśliwej Wielkanocy! Wesołych Świąt Wielkiej Nocy
Portuguese Boa Páscoa, Páscoa Feliz, Feliz Páscoa
Punjabi ਈਸਟਰ ਖੁਸ਼ਿਯਾੰਵਾਲਾ ਹੋਵੇ (īsṭar khuśyāṅvālā hove)
Romanian Paşte Fericit
Russian Христос воскресе (Xristos voskrese) Christ resurrected
воистину воскресе (voistinu voskrese) truly resurrected - reply
Scottish
Gaelic A’ Chàisg sona
Serbian Христос васкрсе (Hristos vaskrse) - Christ resurrected
Ваистину васкрсе (Vaistina vaskrse) - truly resurrected (reply)
Sicilian Bona Pasqua
Slovak Milostiplné prežitie Veľkonočných sviatkov
Slovenian Vesele velikonočne praznike
Spanish ¡Felices Pascuas!
Swahili Heri kwa sikukuu ya Pasaka
Swedish Glad Påsk
Tagalog Maligayang pasko ng pagkabuhay
Thai สุขสันต์วันอีสเตอร์ (Suk-sənt-wən īs-toer)
Tigrinya ርሑስ ብዓል ፈሲካ (ይግበረልካ) (rHus bˋal fesika (ygberelka))
Turkish Paskalya bayramınız kutlu olsun
Ukrainian З Великодніми святами (Z Velykodnimy svjatamy)
Urdu (eid mubarak) عید مبارک
Vietnamese Chúc Mừng Phục Sinh
Volapük Lesustanazäli yofik
Welsh Pasg Hapus
Yoruba Eku odun ajinde
Zulu IPhasika elijabulayo / IPhasika elithokozayo

miercuri, 8 aprilie 2009

O alta istorie...

Iata vine-un Jeep pe strada, cu un girofar pe el,
Baiazid statea in dreapta si rosti catre sofer:
"Sper ca Mircea sa ajunga, sa nu-ntarzie din nou.
Ia vezi daca-a tras masina, langa gura de metrou..".
"-N-a venit Maria Ta, zise el privind in jur..."
"-Si mi-a zis ca fix la 12 ne vedem langa
Carrefour".
Asteptand vreo 5 minute , isi pierdu orice rabdare,
Si trimite bodiguarzii sa se uite prin parcare
La un semn (curba la dreapta), se opreste un X5.
Si din el coboara Mircea, in bermube si opinci.
Printre turci porni agale, si privindu-i cu nesat,
Le-arata un "Sony Vaio", care-l tine la subrat.
Agitat , la el in Jeep, si-mbracat tot in civil,
Baiazid nu mai rezista si il suna pe mobil:
"-Tu esti Mircea?"..."-Da-mparate, am uitat
sa iti dau bip,
Dar am stat mult la Rovine, era coada la Agip.
Nici n-am nimerit din prima, ca nu vin aici prea des,
Si-am luat-o si pe centura, indrumat de GPS.
Acum am parcat masina. Unde esti?, ca vin la tine...."
"-Sunt la mine in M-klase si te vad, te-ndrepti spre
mine".
Si de-ndata ajunse Mircea si urca la turc in M.
Si-ncepu sa ii explice ca nu vrea, cu nici un chip
Sa isi stranga intreaga oaste la Rovine in campii,
Si sa lupte pan' la moarte cu ai turcului spahii.
"-Baiazide, stii ca-i criza, si-acum viata-i foarte
grea,
Ma gandeam ca sa ne batem,... dar la "Heroes" in
retea.
Sau in loc sa cuceresti, cu armate-al meu popor,
Nu ai vrea , daca ai wireless , sa jucam
"conQUIZtador"?
"-Cum cand turcii-mi sunt in vama , si-am venit din
Istambul,
Tu nu vrei ca sa ne batem, ca nu ti se pare
"cool"?
Eu nu-s disperat ca tine sa stau nopti intregi pe net,
Eu traiesc in realitate, si nu e nici un secret
Ca am fost in multe lupte : Varna , Ialta sau
Oituz..."
"-Pai eu sunt online tot timpul, nu puteai sa dai un
"buzz"??"
"-Mircea!!! Vin c-o intreaga oaste , iar tu faci misto
de noi..,
Maine sunt aici cu turcii si-ti declar de-acum
razboi".
"-Cum vrei tu marite rege, eu speram sa ma-ntelegi,
Caci de-ajungem la cutite, voi nu mai plecati intregi.
N-as vrea sa pun pe "YouTube", cu-ai tai
morti,videoclipuri,
Nici ca Dunarea sa-nnece spumegand a tale jeep-uri.
Dar, de asta ti-e dorinta, maine ne vedem la lupta,

Si-ti promit ca pleci d-aici cel putin c-o mana rupta.
"Si zicand acestea Mircea, il lasa pe Baiazid.
Si trantindu-i portiera el pleca la pas grabit.
Cand ajunse la masina, gasi-n geam , pe-un bilet scris:
"Scuze.V-am blocat o roata, c-ati parcat pe
"interzis"..."
Si da Mircea multe mailuri, sms-uri, mii de
"bip"-uri,
Ca sa-si stranga toti ostenii si sa ii indese-n
"Jeep"-uri.
Demarand in mare tromba, se-ndreptara spre Rovine,
Dar aici gasira turcii, toti cu pantalonii-n vine.
Toti vaitandu-se de moarte, ghemuiti prin iarba scurta
Rezemati de cate-un ciot, si tinandu-se de burta.
"-Baiazid , hai sa ne batem....!! , Unde esti, de ce
nu vii?"
"-Mi-am scos in oras ostenii, si i-am dus la KFC.
Si-am mancat cu poft-aseara, tot ce ni s-a pus pe
masa..."
Raspunse-ncordat sultanul dintro tufa mai retrasa.
"-N-am stiut ca la "fast-foud"-uri nu e bine
sa mananci,
Mai ales in Romania , fiindca risti sa pleci pe
"branci"...
Nu mai vreau ca sa ne batem, iarta-ma a fost o farsa.
Da-ne niste "triferment" si-o sa facem
cale-ntoarsa"...
Si asa a scapat Mircea de o lupta la Rovine.
Deci se vede pan-la urma ca "fast-food"-ul face
bine.
Asta-i tot...Dar fiti voi siguri ca Istoria o sa zica:
"Turcii l-au vazut pe Mircea si-au facut pe ei de
frica"..

marți, 7 aprilie 2009

Stire de ultima ora…


Stire de ultima ora…

Domnul Presedinte si tot odata Prim Ministru Traian Basescu a decretat stare de urgenta la nivel national datorita situatiei economice grave in care se afla Romania.

Dansul a declarat ca este inadmisibila situatia actuala in care populatia tanara a tarii, nu-si mai permite achizitia unei locuinte ori un concediu anual ca pe vremea parintilor.

Asadar a poruncit sefului de cabinet Domnului Emil Boc sa ia masuri urgente pentru a indrepta situatia.

Asadar in aceste momente critice in care se lucreaza la proiecte de lege pentru salvarea economiei nationale, unu dintre ele este crearea unui nou impozit de 0,5% pentru agentiile imobiliare si agentiile de turism, procent ce se va calcula din cifra de afaceri totala a firmei la sfarsit de an.

In decursul lucrului la acest proiect de lege au fost consultati diversi specialisti precum avocati de succes ce detin informatii valoroase pentru noua actiune ce trebuie intreprinsa pe piata imobiliara si a fost chemata doamna avocata Ioana Basescu cunoscuta imobiliarista avocata desavarsita, licentiate a facultatii de vanzari anterioare si exemplul perfect al omului de succes in Romania.

Dansa a sugerat ca la agentiile imobiliare sa fie inclusa o taxa obligatorie de 1500 de euro anual in cazul in care agentia imobiliara (aici se incadreaza si dezvoltatorii imobiliari pentru ca tot tranzactie imobiliara este si vanzarea de apartamente noi) nu a realizat profit, astfel dansa la un calcul simplu … daca eu am dat 1 milion de euro cu tot cu mobila pe apartamentul achizitionat prin ,,vechea formula a vanzarii anterioare’’ inseamna ca un om simplu da cam 300 de mii de euro pe un apartament….deci 0,5 % din 300 de mii e 1500 de euro gata agentia aia idioata trebuie sa vanda macar un apartament pe an ca sa plateasca aceasta suma.

Fara nici o vina dansa a uitat ca la acest moment nu se mai vinde nimic pe piata imobiliara iar singurele servicii imobiliare sunt cele de inchiriere asadar la un calcul simplu pentru plata acestui impozit ar fii necesare 2000 de imobile inchiriate la valoarea medie de 300 de euro/locuinta (tinem cont de faptul ca 50% din valoare revine agentului imobiliar pentru ca in aceste zile de criza agentii imobiliari nu mai au venit fix ci doar venit din comision).

Un alt specialist in domeniul turismului si de asemenea in domeniul imobiliar (constructia de cavouri rezidentiale pentru jurnalisti) domnul Mircea Basescu, fost marinar si bun cunoscator al domeniului turistic prin prisma activitatii anterioare de capitan de cursa lungaaaa, a declarat ca aceleasi impozite trebuie aplicate si agentiilor de turism…pentru a stimula activitatea acestora pe intreg parcursul anului. Iar in situatia curenta de plin avant economic in care noi traim din ce in ce mai bine (facea referire la clanul Basescian) acest impozit nu poate decat sa stimuleze activitatea si calitatea ofertelor si in cele din urma scaderea preturilor vacantelor oferite de agentiile de turism.

La aflarea acestor declaratii un reprezentant al media la intrebat pe domnul om de succes si specialist tot odata domnul Mircea Basescu cum a ajuns la concluzia aceasta?

Dansula a declarat : - Baaaaaa cum am ajuns…da tu nu stii ca nepoata-mea e licentiata la facultatea de vanzari anterioare si uite acum e avocat de succes si are casa de 800 de mii de euro iar ce tine de turism am intrebat-o pe nepoata-mea cealalta ca ea e licentiata si ea si stie cum e treaba in imobiliare ca doar e tot timpu pe Dorobanti iar in turism e doxa stie toate magazinele Coco Chanel din Europa Centrala, Vest, Est si ce mai vreti voi daia si candideaza la postul de Euro Turista chiar are un fan club deschis…il gasiti pe siteul http://www.cocalaridedorobanti.ro/



si acum si .eu pentru ca a promis ca daca iese pe functie o sa duca valorile, cunostintele si obiceiurile nationale in Europa pentru o mai buna reprezentare sa inteleaga toata lumea ca si noi avem genti Louis Burbon in Romania.

Asa ca baaaa daca nici acum nu ai inteles...a avut dreptate fratemiu cand va spus ca sunteti ,,Gaozari’’ asa va trebuie acum plecati pana nu va fac cavouri la mine in livada.

Asadar datorita politicilor fiscale coerente pe care actualul Guvern le duce, noi tinerii din Romania vom beneficia de oferte imobiliare speciale la preturi foarte atractive.

Astfel unul dintre marii dezvoltatori imobiliari din Romania la aflarea acestor noi si bucuratoare declaratii a lansat Proiectul Imobiliar – O casa pe pamant pentru fiecare! Dupa sintagma din pamant ne tragem in pamant ne ducem - dansul a creat cartierul rezidential ,,De esti tanar si Roman in pamant te duci oricum’’ cartieru va cuprinde 2000 de bordeie foarte spatioase, cu marimea de de 2 pe 2 pentru o persoana si de 4 pe 4, pentru 2 persoane. Bordeiul se achizitioneaza la varsta de 20 de ani iar conform ofertei la varsta de 30 de ani poate fii transformat in cavou. La intrebarea de ce cavou reprezentantul dezvoltatorului a declarat ca au decis aducerea acestei oferte pe piata datorita politicilor extraordinare de imbunatatire a calitatii vietii tinerilor din Romania aduse in prim plan de domnul Prim Ministru si specialistii sai. Compania vrand doar sa ofere o solutie viabila pentru rezolvarea problemelor de care dau dovada reprezentantii Guvernului in acest moment.

Eu un om mic fara cultura nelicentiat in Facultatea de Management de Vanzari Anterioare....am pus informatie langa informatie si am dedus ca are dreptate reprezentantul imobiliar...

De ce are datorii Romania? pentru ca suntem multi...si mancam prea mult si cheltuim prea mult, da e vorba de noi astia care traim in provincie, la periferie in Rahova in Militari in Ialomita in Braila, Galati si asa mai departe. Deja suntem de nerecunoscut nici dupa 20 de ani de la Revolutie nu am inteles ca e gresit sa ne dorim o casa, sa ne dorim sa mergem in concediu si sa mancam decent. Asadar rezolvarea ar fii de a ne mai imputina...ca sa putem creste calitatea traiului populatiei si anume a a licentiatilor in vanzari anterioare, a marinarilor constructori de cavouri in livezi, a cocalarilor de dorobanti si a restului de nepoate ce se trag din sangele nobil a prea maritului si binecuvantatului, rege, imparat, prim ministru, presedinte si domnitor peste intreaga tara Romaneasca. Deci haideti sa facem un efort sa dam acestor specialisti si prafu de pe toba si pielea de pe noi ca astfel sa putem sa ii multumim.

Trebuie mentionat ca aceste randuri sunt un pamflet, nimic din ce este scris aici nu este adevarat, eventuala asemanare a numelor cu unele din viata reala sunt pur si simplu coincidente, orice asemanare cu reliatea este pur intamplatoare, nu va ingrijorati de viitorul nostru al tinerilor pentru ca suntem toti ok....deja ne gandim cu totii sa ne facem avocatii de succes. Eu deja planuiesc in toamna sa ma inscriu la a doua facultate ca unii avocati de succes la Facultatea de Vanzarii Anterioare...poate acolo o sa invat cum sa imi descopar arborele familiei sa imi gasesc matusile de mult disparute cu miloane de euro in cont.

Agentiile imobiliare critica viitoarele reglementari

Desi Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului (ANPC) sustine ca la elaborarea ordonantei de urgenta privind activitatile imobiliare si protectia consumatorilor de servicii imobiliare au fost consultati si reprezentantii celor doua mari asociatii profesionale, Asociatia Romana a Agentiilor Imobiliare (ARAI) si Uniunea Nationala Imobiliara (UNIM) critica proiectul de act normativ.

Asociatiile profesionale ale agentiilor imobiliare sustin aparitia unei legi care sa reglementeze activitatea din domeniu, dar critica proiectul de lege pe care doreste sa il promoveze ANPC. „Noi credem ca ne trebuie o lege care sa reglementeze activitatea de pe piata imobiliara si sa standardizeze serviciile oferite de agentii, dar nu suntem de acord cu ceea ce pregateste ANPC“, a declarat Cristian Clenciu, vicepresedintele ARAI, la un seminar privind spalarea banilor. De asemenea, vicepresedintele UNIM ,Ionut Butoi, a afirmat ca este posibil ca draftul de legislatie privind serviciile imobiliare la nivelul UE sa devina baza de lucru pentru o viitoare lege in domeniu. Cei doi reprezentanti cred ca este necesar ca societatile care deruleaza activitati de intermediere pe piata imobiliara sa se inregistreze ca agentii imobiliare. Ei au dat ca exemplu casele de avocatura, care acorda consultanta imobiliara, dar, in fapt, aceste societati ofera chiar aceleasi servicii ca si o agentie imobiliara.

Nemultumiri
Surse din piata, citate de Mediafax, sustin ca una dintre propunerile ANPC, discutabila din punctul de vedere al agentiilor imobiliare, o reprezinta obligarea in formarea profesionala si certificare a agentilor imobiliari. Potrivit proiectului, agentul imobiliar trebuie sa fie absolvent al unui curs de calificare pentru aceasta profesie, organizat de unitatile autorizate de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului si de Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de sanse. Totodata, agentul poate reprezenta agentia imobiliara in toate activitatile, dar responsabilitatea semnarii contractelor cu clientii ar trebui sa revina doar agentilor imobiliari cu studii postuniversitare, organizate in conditiile legii. O alta reglementare avuta in vedere de ANPC si contestata de agentiile imobiliare vizeaza modul in care se contabilizeaza si se restituie avansul la tranzactiile imobiliare, au mai adaugat sursele citate. ANPC sustine ca proiectul de ordonanta de urgenta privind activitatile imobiliare si protectia consumatorilor de servicii imobiliare reglementeaza raporturile juridice si financiare dintre operatorii economici si consumatori, asigurandu-se accesul neingradit la produse si servicii, informarea corecta si completa, dar si apararea drepturilor si intereselor legitime ale consumatorilor.

In plus, actul normativ stabileste competente profesionale minime pentru participantii din piata imobiliara, in scopul cresterii calitatii serviciilor si a eliminarii amatorismului. Documentul, aflat in dezbatere publica pe site-ul ANPC, prevede, printre altele, o serie de reglementari cu privire la relatiile dintre clienti si agentii imobiliari, competentele profesionale ale agentului, solutionarea reclamatiilor, codul etic sau sanctiuni.

Clasa medium-low, noua tinta a investitorilor imobiliari

Segmentul imobiliar de lux este aproape de saturatie, asa ca investitorii se reorienteaza spre clasa medie si chiar spre medium-low, explica reprezentantul Uniunii Nationale Imobiliare (UNIM) din Romania, Ionut Butoi. "Tendintele pietei de acum implica o crestere mai putin accentuata, chiar de stagnare pe mediul de lux. Segmentul de lux este chiar saturat", a precizat oficialul UNIM.

Costurile mari de intretinere ale caselor de lux determina investitorii sa se reorienteze
In prezent, investitorii iau in calcul si cheltuielile de intretinere ce vin dupa ce cumparatorii isi achizitioneaza o locuinta. Spre exemplu pentru intretinerea unui apartament proprietarul plateste suma de 1,5 euro pe mp. Aceste cheltuieli implica paza, intretinere lift si alte cheltuieli, dar in cazul unor locuinte mai scumpe, ca in cazul unei vile din Pipera, aceasta intretinere poate ajunge si la suma de 2.000 de euro per total.

Avand in vedere aceste cheltuieli, dezvoltatorii au lansat un nou trend pe piata imobiliara autohtona si anume construirea pentru segmentul mediu spre low, in special in afara Bucurestiului, unde terenurile, deci si locuintele sunt mai ieftine. Este vizata zona aflata pe o raza de 25 de kilometri in jurul Capitalei si cuprinde localitati ca Otopeni, Tunari, Fetesti, Chitila.

Aceste locuinte ar fi o solutie buna daca ar exista mijloace de transport si o mai buna fluidizare a traficului, dar cum aceste doua lucruri sunt inexistente la ora actuala, aceste idei raman doar pe hartie, spune Butoi. Desi companiile imobiliare doresc sa construiasca in afara orasului, acestia gasesc oferte acceptabile si in zone ca: Theodor Palladi,Titan ,Vitan etc.

"In curand, in segmentul imobiliar vom avea apartamente pentru segmentul low cu preturi ce pornesc de la 65.000 de euro si cresc in functie de compartimentare si finisaje", anunta Butoi.
Preturile locuintelor nu vor mai creste ca in anii trecuti.

Potrivit reprezentantului UNIM, anul 2007 a inregistrat pe segmentul imobiliar o crestere de 50% a preturilor la locuintele noi de 2 si 3 camere fata de anul precedent. In ceea ce priveste apartamentele vechi, Butoi considera ca avansul preturilor in acest segment s-a datorat cererii foarte mari, dar si expansiunii creditarii. Exista insa si o problema, a remarcat oficialul Uniunii. Cumparatorii acestor locuinte nu si-au pus problema ca fac un credit de 30 de ani, iar pana cand vor reusi sa plateasca creditul, valoarea apartamentului va scadea foarte mult.

Pe viitor, oficialul UNIM considera ca "din partea pietei locuintelor ne asteptam la doua reactii - fie de crestere a preturilor, dar intr-un ritm mai lent, astfel incat sa fie ajunse din urma de salarizarea segmentului de populatie mediu, fie de stagnare".

UNIM este reprezentantul CEPI (Conseil Europeen des Professions Immobiliares) in Romania, urmarind astfel introducerea standardelor, principiilor si practicilor profesionale europene pe piata autohtona.
UNIM este si unul dintre organizatorii Targului National Imobiliar ce va avea loc la Casa Poporului, in perioada 17-20 aprilie, loc unde se vor intalni 120 firme expozante pe o suprafata de expunere de 4000 mp.

Ca noutate este si reprezentarea internationala, vizitatorii putand gasi atat oferte imobiliare din Bucuresti, Valea Prahovei sau litoral, cat si din Bulgaria, Grecia, Spania, Germania, Florida SUA.
Targul reuneste intr-un singur loc peste 30.000 de apartamente, 2.500 de vile, 500 de case de vacanta, terenuri , spatii comerciale si birouri.

Partenerii principali ai evenimentului sunt: Euroest, Activ Imob, South Pacific, Copper Beech, Panhol, Media City, Eurisko, Domus Stil, GTC Romania, Regatta si Golden Residence.

Sursa: Curierul National

Marile agenţii nu vând case în Pipera

Drumurile proaste şi lipsa utilităţilor ţin investitorii, dar şi cumpărătorii la distanţă. Deşi foarte mulţi developeri deţin loturi generoase în Pipera, cei care s-au apucat totuşi să construiască pot fi număraţi pe degete.
„Pipera pare mai mult o ţară a nimănui, cu tot terenul achiziţionat de dezvoltatori”, spune Ilinca Păun, directorul diviziei rezidenţiale a Colliers România. Reprezentanta Colliers face insa o distinctie clara intre acea parte a Piperei dinspre oras si zona care se intinde dincolo de OMV. Daca cea dintai cunoaste deja o ampla dezvoltare de cladiri de birouri si ansambluri rezidentiale, cea de-a doua se afla inca departe de acest stadiu. Acesta este şi motivul pentru care, în momentul de faţă, Colliers nu are în portofoliu niciun proiect în această din urmă zonă.

Ansamblurile promovate de companiile imobiliare care au un nume în piaţă sunt, de altfel, o raritate în Pipera. CBRE Eurisko, celălalt mare jucător de pe piaţa agenţiilor imobiliare, deţine în portofoliu un singur proiect în Pipera, The Atrium, cu o capacitate de numai 210 unităţi locative.

Nu cu mult timp în urmă, Pipera era tărâmul tuturor posibilităţilor pentru cei interesaţi de afaceri imobiliare. Lipsa terenurilor din oraş şi preţurile încă mici de aici mânau spre nord atât dezvoltatori serioşi, cât şi speculatorii. După doi ani de creşteri spectaculoase, această zonă pare blocată iremediabil printre spiţele crizei imobiliare.

De ce nu se construieşte, totuşi, după un asemenea val de achiziţii? În primul rând, din cauza turbulenţelor pe care le traversează piaţa românească. Marian Păduraru, sales manager Europroperty Development, spune că majoritatea developerilor de pe piaţa locală sunt afectaţi într-un fel sau altul de criza financiară internaţională.

O zonă neatractivă pentru achiziţii off-plan

Dincolo de această situaţie care afectează întreaga piaţă, într-o măsură mai mică sau mai mare, fostul paradis imobiliar al Bucureştiului mai are o piatră de „coadă”. „În primul rând, cartierul Pipera suferă de o lipsă de infrastructură”, spune Ilinca Păun. Şi Marian Păduraru recunoaşte că, deşi în anii trecuţi „a fost o foarte mare gălăgie pentru terenuri” în zonă, acum devine din ce în ce mai evident că lipsa infrastructurii este un obstacol în calea construcţiei efective.

Reprezentanta Colliers precizează aici că nu este vorba aici doar de drumuri sau de reţelele de transport în comun, ci şi de şcoli, grădiniţe, spitale etc. În absenţa tuturor acestor servicii, Pipera este puţin atractivă pentru clienţi. „E greu să cumperi un apartament off-plan într-o zonă în care nu există infrastructură”, spune Ilinca Păun.

Aşa se face că, în momentul de faţă, majoritatea developerilor din Pipera aşteaptă ca alţii să înceapă să construiască, pentru a iniţia astfel presiunile asupra autorităţilor în vederea dezvoltării infrastructurii.

Cumpărătorii oportunişti, blocaţi

În acest context, este clar că vremea speculaţiilor cu terenuri în Pipera este demult apusă. O bună parte dintre speculatori au rămas, de altfel, blocaţi în piaţă, spune Păduraru. În momentul de faţă, este dificil ca aceştia să vândă pur şi simplu, cu atât mai mult şi să obţină profit.

Pe parcursul acestui an s-a înregistrat o stagnare generalizată şi, pe alocuri, chiar scăderi ale preţurilor terenurilor din Pipera. Marian Păduraru precizează că, dacă vor mai exista scumpiri în anul următor, acestea vor avea loc doar izolat, pentru acele zone deosebite, realmente pretabile pentru dezvoltare. Marja de creştere nu va fi însă mai mare de 5%, crede reprezentantul Europroperty.

Randamentul investiţiei prin ochiul specialistului

Unul dintre motivele pentru care dezvoltările rezidenţiale în Pipera sunt blocate în momentul de faţă este criza imobiliară. Sunt puţini dezvoltatori care se aventurează să investească bani într-un proiect despre care nu ştiu dacă se va vinde.

Deşi până acum s-a construit destul de mult în Pipera, autorităţile nu au ţinut pasul cu această dezvoltare. Infrastructura proastă, lipsa unui sistem de canalizare şi alimentare cu apă în unele locuri fac din Pipera o zonă rău-famată printre bucureşteni.

Idealul unei vieţi „normale” în Pipera rămâne doar la stadiul de aspiraţie. Pentru cei care locuiesc deja aici, toate aceste lipsuri aduc o serie de cheltuieli de întreţinere considerabil mai mari decât în oraş. La acestea se adaugă dificultatea de a ajunge în centru.
Ionuţ Butoi,
Director executiv UNIM, Bucureşti

Sursa: Adevarul

Cum pot construi pe un teren extravilan?

Pentru cei care vor să-şi ridice o casă departe de aglomeraţia şi poluarea oraşului şi chiar pentru marii developeri, terenurile extravilane atrag mai ales prin preţurile mici. Drumul ce trebuie parcurs de la achiziţie până la obţinerea autorizaţiei efective de construcţie nu este însă unul lipsit de dificultăţi.

Lotul trebuie scos din circuitul agricol


Cornel Paunescu
Vicepreşedintele Ordinului Geodezilor din România

"Una din condiţiile de bază este ca terenul să fie cât mai aproape de intravilanul existent. Cu cât este mai aproape, cu atât şansele de aprobare (a trecerii în intravilan) sunt mai mari.

Intravilanul existent este dat de PUG (Plan Urbanistic General). PUG-ul este stabilit în funcţie de tipul localităţii: sat, comună, oraş, municipiu. Fiecare are nişte criterii prin care se stabileşte limita intravilanului.

Intravilanul este definit ca teritoriul pe care se poate construi. Regimul construcţiilor este şi el definit de regulile urbanismului. La fel şi înălţimea admisă.

Atunci când se doreşte să se construiască în afara zonei definite de PUG, persoana care cere aceasta trebuie să ceară unui arhitect să întocmească un PUZ (Plan Urbanistic Zonal). Această documentaţie prezintă condiţiile practice de rezolvare a construcţiei: de unde aduce electricitatea, apa curentă, canalizare, gaz etc. (evident, dacă acestea sunt în zonă). De asemenea, se va specifica regimul de înălţime a construcţiilor din zonă. PUZ-ul trebuie aprobat de consiliul local al teritoriului administrativ pe care se află terenul în cauză.

Una din condiţiile pentru terenul pe care se va construi, în afara PUG-ului aprobat, este scoaterea din circuitul agricol. Din circuitul agricol se scoate o suprafaţă cât mai mică, având în vedere taxele destul de ridicate.

Astfel, dacă cineva a cumpărat o parcelă de 500 de metri pătraţi şi doreşte să facă o construcţie cu amprenta de 100 de metri pătraţi, nu va scoate din circuitul agricol decât cei 100 metri pătraţi de construit, restul rămân cu destinaţie agricolă".

Solicitantul trebuie să facă un PUZ

Razvan Petrisor
Director general Art Imob Grup

"În primul rând, terenul trebuie să poată fi declasat din punct de vedere agricol, ceea ce se poate face numai începând cu categoriile III şi IV (categoriile I şi II fiind rezervate pentru agricultură). Autoritatea care decide în acest sens este Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice (OSPA), care întocmeşte un studiu (pe banii solicitantului). În al doilea rând, trebuie să existe studii pentru extinderea intravilanului localităţii prin Planul Urbanistic General (PUG).

Dacă aceste două condiţii sunt îndeplinite, solicitantul trebuie să întocmească un Plan de Urbanism Zonal (PUZ) şi un proiect pentru edificabilele propuse, pe cheltuiala sa (pentru PUZ, costurile sunt cuprinse, pentru zona rurală, între 1 şi 2 euro metrul pătrat).

Procedura este destul de anevoioasă - durează cel puţin şase luni şi poate ajunge până la doi ani şi necesită aprobări de la toate autorităţile locale, judeţene şi chiar ale unor ministere şi autorităţi naţionale.

Dacă PUZ-ul se aprobă, în maximum două luni se poate face trecerea în intravilan. Avantajul beneficiarului este că poate modela zona în funcţie de necesităţile sale".

Trecut în intravilan, un teren îşi poate tripla preţul

Ionut Butoi
Director executiv Uniunea Nationala Imobiliara

"Când vorbim de teren extravilan, ne putem referi, în fapt, la două tipuri de terenuri: teren extravilan agricol (inclus in circuitul agricol) şi teren intravilan agricol (terenul este trecut în intravilanul localităţii, dar pentru acesta trebuie urmată procedura de scoatere din circuitul agricol). În ambele cazuri este necesară îndeplinirea unor formalităţi pentru a reuşi să construim o casă. Ne vom referi aici la achiziţia unui teren pentru construirea unei singure case, nu a unui complex rezidenţial.

Pentru un teren extravilan agricol, procedura este mult mai complicată şi costisitoare, iar timpul de aşteptare până la trecerea lui în intravilan şi apoi de scoatere din circuitul agricol poate dura ani de zile. Astfel, investiţia optimă este de achiziţie a unui teren aflat în intravilanul agricol al unei localităţi şi nu aflat în totalitate în extravilan.

În acest caz, proprietarul lotului nu trebuie decât să urmeze operaţiunea specifică de scoatere din circuitul agricol a terenului. Estimativ, pentru un lot de 500 de metri în Otopeni, cheltuielile pentru această operaţiune sunt de aproximativ 700 de lei. Oricare ar fi decizia cumpărătorului, în majoritatea cazurilor, un teren agricol este mai ieftin decât unul aflat deja în intravilan construibil.

Dacă se ţine cont de anumiţi parametri, investiţia într-un astfel de teren se poate dovedi destul de rentabilă, pentru că un astfel de teren poate să îşi tripleze preţul. Dacă Primăria este cea care a iniţiat trecerea în intravilan a zonei, atunci este foarte probabil ca aceasta să înceapă să dezvolte şi infrastructura. Aşadar este foarte indicat să aşteptaţi începerea acestor lucrări.

Reţeta este una încercată, numai că, la fel ca în cazul bursei, trebuie să aveţi răbdare şi banii necesari pentru o asemenea achiziţie. Investiţia într-un teren este una sigură - chiar dacă uneori preţul poate varia, niciodată nu îşi va pierde valoarea".

Sursa: Adevarul

Piata constructiilor ajunge la aproape 7,8 mld. euro, dar duce lipsa de muncitori

Piata constructiilor traverseaza in acest an cea mai buna perioada din 1990 si pana in prezent. Datele statistice arata ca piata va creste in termeni reali (peste nivelul inflatiei cu peste 15%) si cu aproape 30% ca valoare nominala.
In aceste conditii, piata constructiilor va atinge 7,8 miliarde de euro, comparativ cu valoarea de 6 miliarde de euro, realizata la nivelul anului trecut.
Numai in primele noua luni, cresterea reala a pietei se apropie de 18%, cel mai ridicat ritm consemnat in ultimii 17 ani. Cele mai active segmente de piata din acest an au fost, conform datelor statistice, spatiile industriale si lucrarile de infrastructura, cu o crestere peste inflatie de 22,5% in primele noua luni.

De altfel, acesta a fost singurul segment cu cresteri peste medie. In acelasi timp, valoarea constructiilor de spatii rezidentiale a crescut in termeni reali cu 12,7%, iar cladirile de birouri - cu doar 10,4%.
"Pentru constructori, anul acesta a fost cel putin bun. Pretul apartamentelor noi nu este mult mai mare decat al celor din blocuri construite cu 20 de ani in urma, dar confortul si siguranta pe care ti-o ofera un apartament nou marcheaza eficienta unei astfel de investitii", spune Ionut Butoi, directorul executiv al Uniunii Nationale Imobiliare (UNIM). Anul acesta a reprezentat de altfel un varf al numarului de proiecte rezidentiale anuntate pentru piata locala, dintre care majoritatea sunt concentrate in Bucuresti si in zonele apropiate.
Butoi spune ca tendinta de crestere a veniturilor stimuleaza de asemenea cresterea segmentului rezidential al pietei.
"Pana in acest an, piata constructiilor din Romania era limitata din cauza veniturilor. In prezent, cel putin in Bucuresti, se poate observa o crestere importanta a salariilor, care a impulsionat puterea de cumparare a populatiei", a mai spus reprezentantul UNIM.
Anul viitor valoarea pietei de constructii va depasi in premiera 10 miliarde de euro, fiind asteptata o crestere cel putin egala cu cea de 25-30% de anul acesta. Pe partea de infrastructura, piata constructiilor va primi un nou impuls de crestere. Pe de-o parte, exista surse de finantare de la bugetul public, care vor fi suplimentate de injectiile de capital din Uniunea Europeana, care va cofinanta diverse proiecte de infrastructura.
Bugetul public are pregatite peste doua miliarde de euro pentru mari proiecte de infrastructura, care merg de la finantarea continuarii autostrazilor pana la constructia de scoli si spitale.
Dincolo de aceasta perioada efervescenta pentru constructii, viitorul se anunta mai putin roz din cauza factorului legat de resurse umane. In viitor, lipsa muncitorilor calificati ar putea afecta ritmul de crestere al pietei, fapt pentru care este posibil un tot mai mare import de forta de munca din zone ale tarii mai putin dezvoltate sau chiar de peste hotare, spune Butoi.
"La Oradea s-a intamplat ca o firma sa ofere angajatilor altei societati de constructii cateva milioane de lei in plus la salariu si sa plece in decurs de cateva ore cu toti angajatii", a mai spus reprezentantul UNIM, exemplificand deficitul de forta de munca de pe piata.
"S-ar putea ca in urmatorii ani sa mergem in Spania dupa muncitorii nostri plecati la lucru acolo, pentru a-i convinge sa se intoarca", spune el. Butoi a mai precizat ca boom-ul pietei constructiilor a avut efecte inclusiv in segmentul educational, unde numarul scolilor de calificare este tot mai mare din nevoia de mana de lucru specializata.

Sursa: Ziarul Financiar